Ma arde iar...

Mă arde,

mă inundă pe dinauntru,

mă amăgeşte, mă …

face trist L

Deşi îngenunchez,

deşi rostesc o dată,

rostesc a zecea oară,

şi chiar de aş rosti chemarea de un million de ori,

tot nu aş găsi chipul rostit

găsesc iar nimic…

Dar mintea tot îmi joacă feste…

parfumul, zâmbetul, privirea,

răsuflarea, respiraţia, oftatul,

toate se amestecă şi apare iar…

moment după moment,

ajung să zbor fară să am aripi,

căci mă ridic

şi cad… şi

ciudat

nu poate să mai doară,

nu mai poţi să .

Doar sufletul îţi spune adevărul,

doar în suflet poţi să vezi ce simţi.

Trebuie doar să îl citeşti.

E doar simţire…

Tăcerea e noaptea,

zâmbetul tău amuţeşte

şi am simţit “chemarea”

m-ai rătăcit în zi…

şi cică am nevoie de lumină

căci mi-am furat averea…

de ce crezi că nu e iubirea?

De ce crezi că e doar nimic?

Asced spre o lume mai bună

Dar tu nu eşti iar lângă mine

De tine depinde sclipirea

La tine se află scânteia…

Afurisit mă simt

Cred că mi-am pierdut destinul.

Viaţa e cu o umbra,

<Tu nu eşti umbra mea!>

Abis în lumea de neştire

doar lumea mea cu tine…

Fără tine!

Dor de ea

Mergând pustiu printre copaci,

Doar amintiri mai trec şi ele,

Abis al cerului întunecat,

Aievea cad, căzând şi ele.

-Sunt verzi seminţele din noi,

Au semnalat puţină viaţă,

Sunt stăruite de nevoi,

Cărări în cruce, ceaţă deasă,

De ce ajung mereu la tine?!

Mi-e greu să văd că tu nu vezi,

Îngenunchez sub norii negri,

Şi când mă plec, când mă trezesc,

Văd doar suflarea ta in zare-

Înnebunesc cu gânduri surde,

Sunt treaz şi fără alinare,

Dar tu nu crezi în fericire,

Tu m-ai pierdut printre hotare…

Şi-ti văd sclipirea ochilor în flăcări,

Şi văd surâsul tău în miazăzi,

Si-atunci imi mai aduc aminte,

Atunci ridic privirea din pământ…

(…stau şi privesc…)
...............................
(...respir ca in deriva...)
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Văd iar nimicul cenuşiu,

Văd supărare,

sufletul fără zâmbet,

Şi văd contrastul dintre noi,

Sunt dus cu capul fără tine…

Realitate divină

Vine noaptea din marele nimic,

Lumina respiră-ntuneric,

Vede în gol spațiul, timpul,

Secundă după an,

Anotimp după eternitate,

Visare în absență,

Realitate scufundată-n trecut,

Speranță deșarte, viitor,

Se-ncruntă cosmicul la mine,

La alb, la negru și poate la gri.

Dispar, tresar și cred,

Mă-nec în gânduri surde,

Scufundate-n albastrul ceresc,

Scrisoare din vânt, nimic,

Nerăbdarea arde, suspină,

Răsuflă tot mai greu,

Și mai rar, și mai încet,

Și mă-nvârt în neștiut,

Până când nu mai gâfâi,

Nu mai sunt acel ceva.

Durere amară plouă,

Și lasă urme adânci,

Sinistru de vesele, ample,

Ca lamele de rouă nouă

Ce răcoresc, împrospătează

Figurine fără suflu, trupuri,

Picturi de viață, suflete,

Amarnice asfalturi, autostrăzi,

Poduri ce se prăbușesc,

Ce năucesc până și mirajul.

Costuri de supraviețuire,

Impozite și taxe divine,

Răsplată dulce de cafea,

Atracție infernală, ispită,

Răscoală verde de nea,

Zăpadă roșie de iubire,

Oglindă de credință,

De ce nu văd ce știu ?
De ce nu găsesc totul?

De ce nu ajung surâsul ?

Călătoria e scumpă,

Se agață năprasnic de lumină,

Căci o simte, știe că e acolo

Și se ține cu dârjenie, furie,

Dorință, chemare, însuflețire,

Fericire, dar e tot mai greu,

Și nu crede că mai poate,

Deși ea îl poartă în continuare,

Către ceva mare, dar mic,

Clădit din bine și rău.

Între aici, acum și acolo

Doar negru de fum e-n zare,

Jumate-i argint, jumate-i rugină,

Și mijlocul e noutate.

Zidurile vechi, zgâriate,

Stau nemiscate de atatea veacuri,

Durerea lor e ca o zdreanță,

Le dor picioarele de mor.

Se-nalță turnul ce ne dă de stire,

Ce ne întunecă zarea, ce ne arată viața,

Ce ne domină noutatea,

caci el e mai aproape...