Realitate dincolo de vise

Caverne luminate de-un foc însângerat,

Albastru e tavanul de frigul îndesat,

Mă uit în trei direcții,

Găsesc doar piatră seacă,

Un zid ce mă închide,

De tine mă desparte...

Mă-ntorc.

Privesc a patra zare,

Un orizont măreț,

Dar parcă plânge marea,

Nu pot să merg...

Dar că să merg,

Trebuie să te las,

Să uit că mai exiști...

Și cum nu pot, nu am puterea,

Să rup al nostru lanț,

Mi-e frică, gânduri multe mă cufundă,

Dar tot nu pot să hotărăsc...

E minimă distanța pân’ la tine,

Doar zidul asta ne desparte.

Eu sunt pe-o parte,

Tu pe-o parte,

Și ce ne leagă e iubirea,

Ce ne desparte tot iubirea.

Așa e soarta cu neștirea,

Suntem sortiți să nu fim împreună,

Pe unii viața ne sugrumă!

Repetent în dragoste şi vise

Născut de teramă şi de dor,

Păşesc subtil în alt ecou,

Mă chinui în cuvântul tău,

Mă chinuie sufletul meu.

Ardoare, dragoste şi şoapte,

Atingere de flori în noapte,

Tomnatic plâng, mă uit departe,

Ascult nimicul ce răzbate,

Mi-e dor de noi, mi-e dor de toate;

Analfabet mă simt, e-a mea prefaţă,

Iar zâmbetul mi-e doar o mască,

Calvar e gândul, mă răpune,

M-a răstignit, sunt prins de tine,

Mă simt legat şi-i tot tăcere,

Mă simt înghesuit de umbră,

Mă simt prea mic, un parazit,

Ce-ţi tulbură a ta privire,

Şi mă ascund profund în mine

Şi m-ameţesc mai mult în marele

Şi nedefinitul cerc al iubirii;

cică e unic acum momentul,

dar mă gândesc că nu-i aşa,

e vârsta sincerelor vise,

eu mă trezesc, păcat de tine,

rămâi cu visul în neştire,

căci altceva nu vei putea,

eşti repetent condus de vise

şi asta este viaţa ta…

Adevar

Eu văd acum ce n-am văzut,

Mă-nvârt amarnic ,

Mă simt răpus de ziua albă,

Mă las apus de noaptea neagră.

Aşa suntem noi procreaţi,

Să fie greu, să fie greu şi tot mai greu,

Să ne doboare orice şoaptă,

Suflu launtric, tu mister…

Aşa se naşte viaţa noastră,

Din “dragoste” e spus,

Din asta şi nimic mai mult.