Caverne luminate
de-un foc însângerat,
Albastru e
tavanul de frigul îndesat,
Mă uit în
trei direcții,
Găsesc doar
piatră seacă,
Un zid ce mă închide,
De tine mă
desparte...
Mă-ntorc.
Privesc a patra
zare,
Un orizont măreț,
Dar parcă plânge
marea,
Nu pot să merg...
Dar că să merg,
Trebuie să te
las,
Să uit că mai
exiști...
Și cum nu
pot, nu am puterea,
Să rup al nostru
lanț,
Mi-e frică, gânduri
multe mă cufundă,
Dar tot nu
pot să hotărăsc...
E minimă distanța
pân’ la tine,
Doar zidul asta
ne desparte.
Eu sunt pe-o
parte,
Tu pe-o parte,
Și ce ne leagă e
iubirea,
Ce ne desparte
tot iubirea.
Așa e soarta cu
neștirea,
Suntem sortiți să
nu fim împreună,
Pe unii viața ne sugrumă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu