Val de dorință

Val de amiază, val cu norii negrii,

Mă legeni și mă faci s-adorm...

Pleoape peste pleoape,

Plin de durere, de gânduri, de șoapte,

Mai șoapte, tot mai șoapte,

Încep să mă cufund.

Te văd, te vreau, te caut,

Te simt pentru o vreme,

Și asta-i ce rămâne.

Tu dispari mereu,

Eu te caut iar...

Vreu să te am,

Să te mai am,

Să te suflu, să te chinui, să...

fim o umbră sacră

a zilei ne-nțeles.

De ce-i lumina aspră?

De ce ne asuprește?

Și nimeni nu ne vede,

Nici tu nu poți să vezi...

Dar poate vine noaptea,

Și toți o să ne vadă,

Și ochi-ți plini de soapte,

Și gândul din surdină,

Și eu voi prinde viață,

Voi respira aievea...

Va fi doar clipa mea,

Și-a ta,

Și luna cea sihastră...

Conflict cu mâine

Zadarnic cad cuvinte peste nopate,

Zadarnic gânduri zboară tot ceresc,

Zadarnic tu te amăgești prin fapte,

Zadarnic sfâșii tot ce-a fost lumesc.

Albastru-l vezi când cerul te iubește,

Și verdele te copleșește de candoare,

Vestitul zâmbet al soarelui de ziuă

Te caută să-ți zică că nu doare....

Așa e întunericul din zare,

Când totul se amestecă cu tot,

Nu simți nimic, ești orb, nu ai culoare,

Dar sufletul te-ndrumă spre abis.

E gaură, asfaltul e prea moale,

Pământul zici că nici nu a mai fost,

Te-apasă, te calcă tot mai tare,

De-ajungi să zici că nu mai vrei să miști.

Cadranul ceasului devine tot mai mic,

Și timpul tău nu-și mai găsește locul,

Se pierde, se ascunde printre umbre,

Și stă așa până va fi găsit...

Orice moment își are a sa clipă,

Orice persoană își are frica sa,

Orice iubire trebuie trăită,

Orice greșeală are vina ta.

E pueril să căutăm o scuză,

Nu merităm să ardem în deșert,

Și astfel viața noastră se consumă,

Intre acum și ce va mai urma.

Ceva uman

Ce greu se naște un cuvânt frumos,

ce greu ne este să îl spunem,

ne apasă ceva, cineva, să nu, să nu...

Să nu spunem ce simțim,

să nu suferim, să nu se nască ceva mai mult,

să nu ne trezim lângă o persoană pe care ne-o dorim,

ne e frică și asta este.

E ca atunci când vezi pentru prima dată umbra ta,

ești mic și speriat, o vezi și nu știi de ce vine oriunde te-ai duce,

și iți gasești echilibrul mental în întunericul deplin al nopții...

Așa și aici, în loc să cauți ce simți în suflet,

dai totul negării, că doar na,

e mai sigur așa...

Viața nu este făcută să fim slabi,

să ne fie frică de sentimente reale,

sau să ne mințim pentru ceva fals,

e facută să trăim clipa, să îmbinăm trecutul,

să avem lângă noi viitorul,

să alegem următoarea mișcare cu capul,

dar mereu să avem și sufletul cu noi,

să menținem trăirile ca o flacără vie,

care să nu se stingă,

să avem iubire în tot ce ne înconjoară,

să găsim armonia exterioară în noi.

Totul este menit să fie un tot,

la fel și la oameni, dar trebuie răbdare.

E omenesc să vrem totul de-a gata,

totul să vină pe tavă,

să întindem mâna și să luam,

dar în viață nimic nu este la întâmplare,

fiecare pas e calculat,

fiecare centimetru, fiecare particulă are rolul ei,

fiecare sunet are ceva aparte,

trebuie doar să cauți.

Se spune că fiecare are o jumătate a lui,

fiecare se regăsește prin altcineva,

și este altcineva prin acea persoană,

dar eu zic că e doar pentru unii,

e doar un previlegiu, e o fericire...

Și nu e corect!

de ce nu sunt și eu pe lista aceea!

(spune sufletul)

pentru că nu ești...

(răspunde cugetul)

și totul este suspect...

și găsim iar neîncredere, găsim îndoială,

și ne amintim de unde am plecat,

și cum suntem de obicei,

găsim umanitatea în adevărata ei splendoare,

și asta ne doare...

Am început să mă zbat.

O dorință imensă apasă,

Nu mă lasă să respir,

Mă zdrobește și vreau,

Vreau altceva…

Dar ce? De ce nu știu ce vreau?

De ce am impresia că știu?

Dar mai simt ceva.

Simt o suferință!

Dar nu pare să fie a mea,

Deși mă copleșește.

Continui ce am început,

Sunt mai confuz ca-nainte,

Dar continui…

Continui și parcă mai simt ceva,

Ceva ce nu am mai simțit niciodată,

Ceva ce mă face să mă liniștesc,

Să respir.

Respir! Asta fac, respir…

Plămânii prind viață,

Parcă suferința e dulce acum,

Parcă nu e suferință,

Și nici nu este.

E fericire,

Și asta mă face să merg mai departe.

Ceva îmi atrage atenția din nou.

Pare departe,

Pare divin,

Pare un sfârșit,

Pare un nou început…

Ceva mă atinge!

M-am speriat,

Dar totuși mă simt protejat.

Văd cum mă apropii,

Simt cum ceva mă trage,

Și nu mai sunt singur.

Sunt amorțit, sunt oboist,

Și ceva îmi inundă mintea.

E ceva mare, apoi e mai mult…

Totul se învârte,

Dar momentul s-a oprit.

Sunt la fel,

Dar totul e altceva.

E o difuzie, o mișcare ce nu o înțeleg,

Și îmi dau seama că ceva iese din mine,

Dar nu mă destram,

Sunt tot întreg,

Și totuși iese fără să vreau.

Sunt multe imagini,

Multe, multe, multe…

Totul trece ca și cum nu ar fi,

Și mă obișnuesc cu asta,

Dar un sentiment reapare,

E siguranța de mai-nainte,

Dar e mai profundă acum,

Și văd un singur lucru…

Un chip ce zâmbește,

Un chip ce mă privește,

Un chip ce mă liniștește de tot,

Și nu mai iese nimic din mine.

Și e bine!

..............................................

Viața poate fi mai darnică mâine decât azi.

Acum și pentru totdeauna

Secretele roiesc de-a pururi,                              

Mă-nvârt în cercul minții mele,

Un labirint creat de-a pururi,

Un labirint al minții mele.

Și simt ca sunt multe mistere,

Apar ca și umbra-n lumină,

Trăiesc ca și aeru-n tihnă,

Și sunt atât de greu de înţeles.

De multe ori mă-ntreb ce am pățit.

Și cum a fost, și cum va fi,

Și cum trăiesc, când voi muri,

Unde-am sa merg, si ce voi fi.

Și dacă-i bine, dacă-i rău,

Dacă-L iubesc pe Dumnezeu,

Dacă-i acesta drumul meu,

Dacă acesta-i firul tău.

Mm…. Acum am înțeles!

Nu e corect, nu e nici drept.

E tare greu de înțeles,

Că nu-i nimic de înțeles…

Cuvânt pierdut

Misterul gândului profund,

Greu de-nţeles și de ajuns,

Se-ntinde spre sacrul cuvânt,

Se-ntinde spre misticul sfânt.

Acum când timpul se-ntretaie,

Când viața poate să se-nmoaie,

Involuntar de răul sorții

Și voluntar de greul morţii.

Și tot aşa, și tot la fel,

Și merg tăcut pe drumul meu…

Ca un obiect cu suflet greu,

Ce tot visează-n felul său.

Aşa cum și eu l-am văzut,

Cuvântul am recunoscut,

L-am înțeles cutezător,

Dar…L-am pierdut.

Inima ce-mi bate

Fictiv mă-ndrept spre miază zi,

De fapt mă-ndrept spre miază noapte,

Spre inimi ce bat pur și simplu,

Spre inimi ce bat doar la șoapte.

Mai simt de atunci puţin fiorul,

Sudoarea abundă pe mine,

Visez să trăiesc in neștire,

Visez să trăiesc lângă tine.

Cum viața se scurge, și trece…

Și trece! Doamne cum trece.

Și inima bate spre tine,

Și bate, și bate, și bate…

Acum când tot tind la mai bine,

Merg migălos, încet, cu pași mărunți,

Cu frica imensă in mine,

Să nu mai pierd și ce-am avut.

Și veşnica mea oglindire,

A sufletului plin de dorințe,

Arată peisajul mirific

Al… inimii mele ce bate.

Glasul inimii

Inima-mi spune-n asediu,

Că viața se scurge prin mine,

Și dragostea mea cea sihastră,

Se duce și ea in neștire.

Și singur mă simt tot aievea,

Și caut dreptatea in oameni,

Și caut misterul din noapte,

Stingher pe o banca de șoapte.

Și cresc căutând alinarea,

Respir căutând în visare,                   

Freamătul ce mă cuprinse,

Ce viata mai bună-mi aduse.

Detest furia, vina ei,

Detest tristețea, grija mea,

Iubesc iertarea, sper in ea,

Dar inima ce-mi poate da?

Aș vrea să știu cum s-o alin,

Să mișc năprasnic ger senin,

Să merg în zarea ce-mi permite,

Să văd speranțele în vise.

Și sunt prea prost că cred mereu,

Și sunt naiv căci totuși sper,

La fiecare pas făcut,

Să reușesc să spun mai mult.

Așa sunt eu, așa voi fi,

Greu să mă schimb în astă zi,

Când noi dorim mai mult, mai mult,

Și viata ne ia tot mai mult...

Simt

Curge...

Iese din mine!

Dar nu înțeleg...

Ce am pățit?

Vibrez, simt,

Visez acum,

Dar știu că trece,

Se termină!

E un ecou,
E doar neștire?
Mă-ntreabă Ea,

Mă-ntreb și Eu...

Dar Ea e muzică,

E vie?

Mă-ntreb tot Eu,

Un simplu om...

Nici Ea,

Ea muzica nu știe,

De-i vina mea,

De-i vina ei...

Mai luminat,

Cuprind acuma,

Că în special e...

Vina sa.

Mă mulțumesc

Măcar există,

Dar na...

Nu-i chiar așa!

Ce-i bun, e bun!
Dar sunt și neștiute...

E-un gând,

Un sentiment, atât...

Dar a trecut...

Sper mai departe...

Și iar și iar,

Și tot asa.

Spre doi

 

 

Încă mai simt puțină floare,

O speranță arzătoare,

O lacrimă de destin,

Un cuvânt mult prea fin.

O ființă între animale,

Ca argintul într-o mare,

Ca veșnicul ceresc astral,

Mai există oare singular?

Toate acestea înseamnă un cuvânt,

Toate îți produc un gând,

Toate-n viață sunt doar frunze-n vânt,

Daca nu-nțelegi ce vreau să-ți spun.

Când iubești precum poftești,

Când trăiesti cum îți dorești,

Când simți ce-i adevărat,

Tot nu tinzi doar spre plural?

Doi este cuvântul visat.

Sper să-l simți,

Căci altfel…

E păcat.

Moment de nebunie

Un fluture venit din amintire,

Un fior răscolit de iubire,

Ah… dragoste, cuvânt astral,

Mai lasă-mă sa dorm în har.

O inimă, misterul tău,

Mă face să nu ştiu ce vreau.

Când ceri mai mult decât tu poţi,

Să cari prin ceața de sub sloți,

Să te strecori printre copaci,

Să treci prin munţii încleștați,

E greu și prea periculos,

E greu și-i oare de vre-un rost?

Poţi să devii prea însetat,

Poţi fi puţin necutezat,

Dar totuşi vrei să reuşeşti,

Și mergi, și mergi, și crezi ca mergi,

Dar tu, te tot îndepărtezi

De adevăr și de ce crezi.

Omul trăiește prin alegeri,

Omul respiră prin alţi oameni,

Nu se gândeşte la cum trece,

Nu se gândeşte ce doreşte,

El vrea doar ce n-a avut,

El vrea să caute-n necunoscut.

Vrem să mergem pe fire de ață,

Căci trăim doar pentru risc,

Visăm să ne servim visele,

Și să citim în ochii altora,

Că doar noi suntem,

Că doar noi merităm….

Efectul s-a închis…

Trăim doar adevăr.

Avem un singur drum,

Un suflet ce-l dorim,

Suntem corecţi cu noi,

Suntem corecţi cu toţi.

Mereu de la-nceput

E noapte, e-ntuneric,

Mai trece o maşină;

Un bec s-aprinde și se stinge

Iar și iar;

Mă uit pe geam,

Mai vine o maşină,

Ce luminează şoseaua albă de cristal.

Mai văd cum fulgii cad de sus, din înălțime,

Și mor striviţi de monstrul de metal;

Și nu mai pot,

Privirea mi se-nchide,

Și-n pat m-arunc cu sufletu-nghețat.

Și-aș vrea să dorm,

Să nu mai ştiu de lume,

Să nu mai simt fiorul agasant,

Că am văzut și n-am avut opțiune,

S-opresc masacrul ce nu-l vede nimenea.

Dar acum, când orice rău e bine,

Când lumea s-a schimbat atât de mult,

În loc să evoluam,

Mai facem o oprire,

Și-o luăm apoi din nou de la-nceput…

Negrul din mine

 Cuvânt astmatic, gând spre tine,

Visări pierdute cad din mine,

Mă furișez, dar când spre sine

Nu pot, n-ajung și văd cum vine,

Și-apoi dispare-n norul negru.

Mă pierd...

Deja m-am rătăcit prin gânduri.

Mai sper...

Și viața-i mai darnică astăzi,

Dar iar m-apasă...

Văd cortine,

Un cadru năprasnic de stele,

Și-apare Ea din nemurire:

Masacru-l din inimi revine!

.....................................

Și cad zdrobit de cer,

Pământ, iubire,

Ca într-un cub de sticlă

Plin de vid,

Lipsit de aer, apă sau destine

Și mai ales fără de-al tău cuvânt!

..............................................

Așa de greu a fost să mă deschid spre tine,

Să văd ce nu am vrut să văd,

Să simt ce n-am știut că simt;

Sau poate doar așa a fost să fie...

Un infinit nu ne-a unit,

Ne-a despărțit!

...........................

Și-am înțeles!

Corect nu e ce vrem,

E ce  ne vine,

Din soartă, vise ,

Din destin, din Univers,

Din alb sau negru

Sau doar dintr-o privire,

Ori din fiecare sentiment deplin!

Optimism sever

De aș găsi un zâmbet în orice culoare,

Și m-aș urca în vârful fiecărui munte să le răspândesc,

Aș da speranţă, poate viață spre soare,

Și poate aș deschide mistere doar din visări.

Și daca aș avea în fiecare gură de aer

Speranţă, aș vrea s-o vând pe mii de tonuri noi,

Ca să obţin un zâmbet foarte mare,

Să scot doar binele din voi.

Și dacă am gândi mai bine doar cu-n zâmbet,

Atunci problemele ar dispărea,

Și viata ar părea mai simplă,

Și rozul cred că ar cam domina.

Și oamenii ar fi din turtă dulce,

Și casele ar fi din marţipan,

Și norii ar fi doar din cenuşă,

Aşa cum de copil eu îi vedeam.

Și stop căci realitatea nu e-n vise,

Dar și ea se mai poate îndrepta,

Cu mult curaj și muncă colectivă,

Și dragoste, iubire, pace-n ea.

Realitate divină

Vine noaptea din marele nimic,

Lumina respiră-ntuneric,

Vede în gol spațiul, timpul,

Secundă după an,

Anotimp după eternitate,

Visare în absență,

Realitate scufundată-n trecut,

Speranță deșarte, viitor,

Se-ncruntă cosmicul la mine,

La alb, la negru și poate la gri.

Dispar, tresar și cred,

Mă-nec în gânduri surde,

Scufundate-n albastrul ceresc,

Scrisoare din vânt, nimic,

Nerăbdarea arde, suspină,

Răsuflă tot mai greu,

Și mai rar, și mai încet,

Și mă-nvârt în neștiut,

Până când nu mai gâfâi,

Nu mai sunt acel ceva.

Durere amară plouă,

Și lasă urme adânci,

Sinistru de vesele, ample,

Ca lamele de rouă nouă

Ce răcoresc, împrospătează

Figurine fără suflu, trupuri,

Picturi de viață, suflete,

Amarnice asfalturi, autostrăzi,

Poduri ce se prăbușesc,

Ce năucesc până și mirajul.

Costuri de supraviețuire,

Impozite și taxe divine,

Răsplată dulce de cafea,

Atracție infernală, ispită,

Răscoală verde de nea,

Zăpadă roșie de iubire,

Oglindă de credință,

De ce nu văd ce știu ?
De ce nu găsesc totul?

De ce nu ajung surâsul ?

Călătoria e scumpă,

Se agață năprasnic de lumină,

Căci o simte, știe că e acolo

Și se ține cu dârjenie, furie,

Dorință, chemare, însuflețire,

Fericire, dar e tot mai greu,

Și nu crede că mai poate,

Deși ea îl poartă în continuare,

Către ceva mare, dar mic,

Clădit din bine și rău.

Răbdare...

Suflu lăuntric, gândul din mine

(un simplu gol)

La tine plutește, din nimic, și nimicul se dezvoltă,

Și ajunge mare!

Mă uit după tine când trec pe acolo,

(te caut!)

Mă aștept să apari de nicăieri,

(te vreau!)

Să mă umpli de Tine,

(căci sunt gol!)

Să mă faci un altfel de Eu,

(sunt doar golul Eu!)

Să îmi dai ce-mi mai lipsește,

(Tu, golul Tu!)

Să mă completezi,

(căci Noi nu mai suntem un gol)

Să mă faci să zbor liber,

(căci nu sunt perfect)

Fără resentimente, fără nimic,

(Eu și Tu)

Să zbor cu Mine, cu Tine,

(sihaștri)

Să nu mai fie nimeni și nimic,

(doar universul Noi)

Doar doua culori ce se îmbină.

Dar nu, nu ești, nu vrei, sau

Poate nu simți, nu poți, nu îți mai dai seama,

Poate te-ai schimbat,

(ai crescut acuma)

Poate m-am schimbat,

(Tu ești tot Tu,

Eu sunt Tot Eu,

dar Noi?)

Și timpul...

(Răbdare!)