Cuvânt pierdut

Misterul gândului profund,

Greu de-nţeles și de ajuns,

Se-ntinde spre sacrul cuvânt,

Se-ntinde spre misticul sfânt.

Acum când timpul se-ntretaie,

Când viața poate să se-nmoaie,

Involuntar de răul sorții

Și voluntar de greul morţii.

Și tot aşa, și tot la fel,

Și merg tăcut pe drumul meu…

Ca un obiect cu suflet greu,

Ce tot visează-n felul său.

Aşa cum și eu l-am văzut,

Cuvântul am recunoscut,

L-am înțeles cutezător,

Dar…L-am pierdut.