E noapte, e-ntuneric,
Mai trece o maşină;
Un bec s-aprinde și se stinge
Iar și iar;
Mă uit pe geam,
Mai vine o maşină,
Ce luminează şoseaua albă de cristal.
Mai văd cum fulgii cad de sus, din înălțime,
Și mor striviţi de monstrul de metal;
Și nu mai pot,
Privirea mi se-nchide,
Și-n pat m-arunc cu sufletu-nghețat.
Și-aș vrea să dorm,
Să nu mai ştiu de lume,
Să nu mai simt fiorul agasant,
Că am văzut și n-am avut opțiune,
S-opresc masacrul ce nu-l vede nimenea.
Dar acum, când orice rău e bine,
Când lumea s-a schimbat atât de mult,
În loc să evoluam,
Mai facem o oprire,
Și-o luăm apoi din nou de la-nceput…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu