Inima-mi spune-n asediu,
Că viața se scurge prin mine,
Și dragostea mea cea sihastră,
Se duce și ea in neștire.
Și singur mă simt tot aievea,
Și caut dreptatea in oameni,
Și caut misterul din noapte,
Stingher pe o banca de șoapte.
Și cresc căutând alinarea,
Respir căutând în visare,
Freamătul ce mă cuprinse,
Ce viata mai bună-mi aduse.
Detest furia, vina ei,
Detest tristețea, grija mea,
Iubesc iertarea, sper in ea,
Dar inima ce-mi poate da?
Aș vrea să știu cum s-o alin,
Să mișc năprasnic ger senin,
Să merg în zarea ce-mi permite,
Să văd speranțele în vise.
Și sunt prea prost că cred mereu,
Și sunt naiv căci totuși sper,
La fiecare pas făcut,
Să reușesc să spun mai mult.
Așa sunt eu, așa voi fi,
Greu să mă schimb în astă zi,
Când noi dorim mai mult, mai mult,
Și viata ne ia tot mai mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu