Spre doi

 

 

Încă mai simt puțină floare,

O speranță arzătoare,

O lacrimă de destin,

Un cuvânt mult prea fin.

O ființă între animale,

Ca argintul într-o mare,

Ca veșnicul ceresc astral,

Mai există oare singular?

Toate acestea înseamnă un cuvânt,

Toate îți produc un gând,

Toate-n viață sunt doar frunze-n vânt,

Daca nu-nțelegi ce vreau să-ți spun.

Când iubești precum poftești,

Când trăiesti cum îți dorești,

Când simți ce-i adevărat,

Tot nu tinzi doar spre plural?

Doi este cuvântul visat.

Sper să-l simți,

Căci altfel…

E păcat.