Realitate divină

Vine noaptea din marele nimic,

Lumina respiră-ntuneric,

Vede în gol spațiul, timpul,

Secundă după an,

Anotimp după eternitate,

Visare în absență,

Realitate scufundată-n trecut,

Speranță deșarte, viitor,

Se-ncruntă cosmicul la mine,

La alb, la negru și poate la gri.

Dispar, tresar și cred,

Mă-nec în gânduri surde,

Scufundate-n albastrul ceresc,

Scrisoare din vânt, nimic,

Nerăbdarea arde, suspină,

Răsuflă tot mai greu,

Și mai rar, și mai încet,

Și mă-nvârt în neștiut,

Până când nu mai gâfâi,

Nu mai sunt acel ceva.

Durere amară plouă,

Și lasă urme adânci,

Sinistru de vesele, ample,

Ca lamele de rouă nouă

Ce răcoresc, împrospătează

Figurine fără suflu, trupuri,

Picturi de viață, suflete,

Amarnice asfalturi, autostrăzi,

Poduri ce se prăbușesc,

Ce năucesc până și mirajul.

Costuri de supraviețuire,

Impozite și taxe divine,

Răsplată dulce de cafea,

Atracție infernală, ispită,

Răscoală verde de nea,

Zăpadă roșie de iubire,

Oglindă de credință,

De ce nu văd ce știu ?
De ce nu găsesc totul?

De ce nu ajung surâsul ?

Călătoria e scumpă,

Se agață năprasnic de lumină,

Căci o simte, știe că e acolo

Și se ține cu dârjenie, furie,

Dorință, chemare, însuflețire,

Fericire, dar e tot mai greu,

Și nu crede că mai poate,

Deși ea îl poartă în continuare,

Către ceva mare, dar mic,

Clădit din bine și rău.