Decembre

Ia și te uită-n urmă,

Decembre cu cenușă,

Ia și îți amintește,

Ce lupte-am dus cu tine,

Cât viscol și zăpadă,

Câți nori mă-nfricoșau.

Ce frig era pe-atuncea…

Și totuși era bine.

Ce greu era pe-atuncea…

Și totuși continuam.

Cât colindam pe-atuncea...

Și toți se bucurau.

Câți prieteni cu zăpadă,

Adesea ne băteam...

Câți prieteni pe zăpadă,

Cu sacii ne dădeam...

Câți prieteni după acestea,

La foc ne încălzeam.

Și ce mai  aşteptare,

Și ce mai veselie,

Și câtă pregătire,

Și dragoste era,

Căci Domnul pe pământ

Spre noi se îndrepta.

Și-atunci toţi în familie,

Primeam colindători,

Cu drag ne vizitam,

Cu dor sărbătoream,

Cadouri cu iubire

Sub brad le aşezam.

Dar vreme a trecut,

Și multe s-au schimbat…

Zăpada s-a mai dus,

Gerilă a-mbătrânit,

Copiii au crescut,

Tradiţii-au dispărut.

Dar multe sunt la fel…

Precum e bradu’ acasă,

Precum mâncarea mamei

Și zâmbetul ei cald,

Ne încălzește viața

Și sufletul cu drag.

Și multe sunt mai bune,

Și cred că merităm,

S-avem în suflet pacea,

Să fim plini de lumină,

Să ne-ajutăm în toate,

Să spunem ce simţim…

Eu simt acum putere,

Misterul nepătruns,

Ce mi-a cuprins viata

De firav și plăpând,

Ce-ndeamnă la iubire,

Ce-ndeamnă la mai bun.

Acum e cel mai bine,

Momentul mult dorit,

Să ne gândim la sine,

Să ştim ce-i de făcut,

Și daca-i rău sau bine,

Sau dacă-i adevărul…

Eu vreau să-mi cer iertare

Spre toţi ce le-am greşit,

Și să mă rog la Domnul,

Să mi se ia greşeala,

Să dau exemplul meu,

Căci poate-i unul bun.

De-acum spre totdeauna

Vreau să păstrez un zâmbet,

Să-ndrept spre voi acuma

Cuvinte cu mult preţ,

S-audă întreaga lume

Că din inimă..

Eu va iubesc!

Crăciun mai bun!

Realitate dincolo de vise

Caverne luminate de-un foc însângerat,

Albastru e tavanul de frigul îndesat,

Mă uit în trei direcții,

Găsesc doar piatră seacă,

Un zid ce mă închide,

De tine mă desparte...

Mă-ntorc.

Privesc a patra zare,

Un orizont măreț,

Dar parcă plânge marea,

Nu pot să merg...

Dar că să merg,

Trebuie să te las,

Să uit că mai exiști...

Și cum nu pot, nu am puterea,

Să rup al nostru lanț,

Mi-e frică, gânduri multe mă cufundă,

Dar tot nu pot să hotărăsc...

E minimă distanța pân’ la tine,

Doar zidul asta ne desparte.

Eu sunt pe-o parte,

Tu pe-o parte,

Și ce ne leagă e iubirea,

Ce ne desparte tot iubirea.

Așa e soarta cu neștirea,

Suntem sortiți să nu fim împreună,

Pe unii viața ne sugrumă!

Repetent în dragoste şi vise

Născut de teramă şi de dor,

Păşesc subtil în alt ecou,

Mă chinui în cuvântul tău,

Mă chinuie sufletul meu.

Ardoare, dragoste şi şoapte,

Atingere de flori în noapte,

Tomnatic plâng, mă uit departe,

Ascult nimicul ce răzbate,

Mi-e dor de noi, mi-e dor de toate;

Analfabet mă simt, e-a mea prefaţă,

Iar zâmbetul mi-e doar o mască,

Calvar e gândul, mă răpune,

M-a răstignit, sunt prins de tine,

Mă simt legat şi-i tot tăcere,

Mă simt înghesuit de umbră,

Mă simt prea mic, un parazit,

Ce-ţi tulbură a ta privire,

Şi mă ascund profund în mine

Şi m-ameţesc mai mult în marele

Şi nedefinitul cerc al iubirii;

cică e unic acum momentul,

dar mă gândesc că nu-i aşa,

e vârsta sincerelor vise,

eu mă trezesc, păcat de tine,

rămâi cu visul în neştire,

căci altceva nu vei putea,

eşti repetent condus de vise

şi asta este viaţa ta…

Adevar

Eu văd acum ce n-am văzut,

Mă-nvârt amarnic ,

Mă simt răpus de ziua albă,

Mă las apus de noaptea neagră.

Aşa suntem noi procreaţi,

Să fie greu, să fie greu şi tot mai greu,

Să ne doboare orice şoaptă,

Suflu launtric, tu mister…

Aşa se naşte viaţa noastră,

Din “dragoste” e spus,

Din asta şi nimic mai mult.

Visare

Caldura din noapte șoptește din trup,

Visarea e ca copy/paste.

Se-ndură și luna, tresare în pântec

un rod de tristețe, culoare de sânge,

și viață din moarte,                  

-iubire din love-

.

Catarg de miopie,

Găsește-mi vederea,

Găsește-mi căldura ce ieri mă fremăta,

Dar albi fie-mi ochii,

Ascunde-mi simțirea,

Durerea, izbânda, și fața ta...

Clipa

Aşa începe orice clipă:

Te ridici şi continui să mergi…

Ridici capul din pământ,

Te uiţi spre cer,

Cauţi alinare şi simţi că nu e nimic mai presus,

Mergi cu vântul în faţă,

Te prinzi de orice mică speranţă,

Şi aşa înaintezi…

Desfaci lumea în două,

Şi iar, şi iar cauţi să vezi binele,

Dar e greu de găsit…

Există prea mult deşarte,

Prea multă delăsare,

Suflete ce nu au linişte,

Adevărate flăcari ce doar pâlpâie,

Ce se roagă să revină la viaţă,

Să ardă viu, să transmită din nou căldura,

Fericire deziluzorie ca primul sărut,

Sau ca prima iubire,

Prima fată care o găseşti pentru tine,

Banalităţi aristocrate,

Viaţă complicată, dar  simplă.

Şi apoi din nou,

Prăpastie, gol, piedică,

Măgulire analfabetă,

Secrete divine, interzise,

Simţiri acute, dureri,

Şi primul pas înapoi,

Prima descumpănire

Până ajungi să fugi din lumină,

Să îţi cauţi întunericul,

Să nu mai vrei visul,

Căci noaptea îţi dă altceva,

Să nu mai vrei somnul,

Căci noaptea găseşti răul,

Să nu mai vrei ziua,

Căci ai nevoie de somn,

Să nu mai vrei nimic adevărat,

Să nu mai vrei suferinţă pentru tine,

Căci o creezi pentru alţii,

Să nu mai ai siguranţă,

Căci o schimbi pe un drog,

Să nu mai ai demnitate,

Căci o dai pe o ţigară,

Să nu mai ai viaţă,

Căci o dai pentru un strop de alcool…

Viaţa e o multitudine de alegeri,

De caractere, exemple,

De atracţii, de dependenţe,

De iubire, de fericire,

Tristeţe, zâmbete şi lacrimi,

Boli, adâncuri îngheţate,

Filozofii, prieteni,

Familie, oameni dragi,

Animale ce îţi oferă adăpost când nu mai ai pe nimeni,

Oameni ce îţi întorc spatele la fiecare răscruce de drumuri,

Dezamăgiri multiple,

O învăţare continuă,

Ceva bun sau rău,

Aşa e o clipă,

O alegere…

Ceva despre fericire

Unelte din trecut, stinghere stați în mine,

Teama, grija de a mai trăi, de a iubi din nou,

De a prinde viață , de a exploda de bucurie,

De a zâmbi din oboșnuință și din normalitate,

Sunt lucruri de preț ce te-ncolțesc cu timpul.

Cuvintele sunt cele mai căutate, căci sunt calea ușoară,

Dar oare sentimentele nu sunt cât 1000 de cuvinte?

Deci, noi nu asta trebuie să căutăm?

A răspândi fericire trebuie să fie un har,

Și fiecare facem parte din el,

Mai mult sau mai puțin,

Dar ca să primești o bucățică din ea nu,

Trebuie doar să-ți trăiești viața,

Să-ți urmezi visele, să-ți cauți locul,

Să spui DA când e în fața ta,

Să aștepți dacă e nevoie,

Poate să o cauți uneori,

Și cam atat,

Eu zic că asta e.

Luna

LUNĂ de clone,

dispari printre piscuri,

prin brațele brazilor ce vor să te prindă,

prin soaptele noptți, prin vise deșarte,

prin munții angelici  cu bărbi de oțel.

TU ești misterul din astre,

putere divină  născută din praf,

simbol al dragostei  ce mai există,

cununa nopților stinghere-n doi.

TU esti o călăuză a speranței,

apari mereu pe cerul înstelat,

și te răstorni cu fiecare tranzit,

dintre acum și gri-ul viitor.

LUNĂ de clone,

când te privesc,

cutremuri și viața din mine,

îngenunchez cu ochii tot la tine

și-aștept  mereu să te revăd.

La cerșit de iubire

Văpaie surdină, real minți în mine,

Ardoare ascunsă de lipsă de tine,

Oglindă de lacrimi se rupe din mine,

Doar adevăr nu văd:”Nu sunt doar eu cu tine!”

În mintea mea apari tu în neștire...

Cine te crezi? De ce ești disperată?

Ce nu-nțelegi că nu mai pot?

Nu te mai vreau!

Dispari cu a ta iubire!

E o minciună, o simt și doare,

Și mă doboară,

Și cad din lumea mea fictivă,

Și nu mai sar randurile,

Și te văd așa cum ești,

Cum nu ești pentru mine.

Și astfel se consumă chemarea,

Dar o ia de la capăt,

Și azi, și mâine, și mâine după mâine,

Și e doar lupta mea cu mine,

Căci inima cere iubire....

Doi

Curat, murdar,

Hidos, hilar,

Mojic, măgar,

Secret, seral.

Albastru dar

mistere car.

Verde astral,

dar iar un dar.

Cum sar și rar,

Mă-nvârt, tresar,

De ce am zis,

De ce mi-ai zis...

De cum te văd

Mă-nalț, văzduh,

Sărut, sărut,

Mărunt cuvânt.

Rostit cuvânt

De-al tău năduf

Un pur, un dur,

Sincer, nebun...

Penar, sertar,

Carte și voal.

Copac, solar,

Stea fără har.

Conserv, servesc,

Miros, trăiesc,

Respir, mă-nchin,

Și gust, și simt.

Căprui, șaten,

Aur, ceresc,

Coral, Coran,

Brățară, bar...

Simbol, ierbar,

Pastile-n dar,

Iubire, flori,

Un singur DOI.

Val de dorință

Val de amiază, val cu norii negrii,

Mă legeni și mă faci s-adorm...

Pleoape peste pleoape,

Plin de durere, de gânduri, de șoapte,

Mai șoapte, tot mai șoapte,

Încep să mă cufund.

Te văd, te vreau, te caut,

Te simt pentru o vreme,

Și asta-i ce rămâne.

Tu dispari mereu,

Eu te caut iar...

Vreu să te am,

Să te mai am,

Să te suflu, să te chinui, să...

fim o umbră sacră

a zilei ne-nțeles.

De ce-i lumina aspră?

De ce ne asuprește?

Și nimeni nu ne vede,

Nici tu nu poți să vezi...

Dar poate vine noaptea,

Și toți o să ne vadă,

Și ochi-ți plini de soapte,

Și gândul din surdină,

Și eu voi prinde viață,

Voi respira aievea...

Va fi doar clipa mea,

Și-a ta,

Și luna cea sihastră...

Conflict cu mâine

Zadarnic cad cuvinte peste nopate,

Zadarnic gânduri zboară tot ceresc,

Zadarnic tu te amăgești prin fapte,

Zadarnic sfâșii tot ce-a fost lumesc.

Albastru-l vezi când cerul te iubește,

Și verdele te copleșește de candoare,

Vestitul zâmbet al soarelui de ziuă

Te caută să-ți zică că nu doare....

Așa e întunericul din zare,

Când totul se amestecă cu tot,

Nu simți nimic, ești orb, nu ai culoare,

Dar sufletul te-ndrumă spre abis.

E gaură, asfaltul e prea moale,

Pământul zici că nici nu a mai fost,

Te-apasă, te calcă tot mai tare,

De-ajungi să zici că nu mai vrei să miști.

Cadranul ceasului devine tot mai mic,

Și timpul tău nu-și mai găsește locul,

Se pierde, se ascunde printre umbre,

Și stă așa până va fi găsit...

Orice moment își are a sa clipă,

Orice persoană își are frica sa,

Orice iubire trebuie trăită,

Orice greșeală are vina ta.

E pueril să căutăm o scuză,

Nu merităm să ardem în deșert,

Și astfel viața noastră se consumă,

Intre acum și ce va mai urma.

Ceva uman

Ce greu se naște un cuvânt frumos,

ce greu ne este să îl spunem,

ne apasă ceva, cineva, să nu, să nu...

Să nu spunem ce simțim,

să nu suferim, să nu se nască ceva mai mult,

să nu ne trezim lângă o persoană pe care ne-o dorim,

ne e frică și asta este.

E ca atunci când vezi pentru prima dată umbra ta,

ești mic și speriat, o vezi și nu știi de ce vine oriunde te-ai duce,

și iți gasești echilibrul mental în întunericul deplin al nopții...

Așa și aici, în loc să cauți ce simți în suflet,

dai totul negării, că doar na,

e mai sigur așa...

Viața nu este făcută să fim slabi,

să ne fie frică de sentimente reale,

sau să ne mințim pentru ceva fals,

e facută să trăim clipa, să îmbinăm trecutul,

să avem lângă noi viitorul,

să alegem următoarea mișcare cu capul,

dar mereu să avem și sufletul cu noi,

să menținem trăirile ca o flacără vie,

care să nu se stingă,

să avem iubire în tot ce ne înconjoară,

să găsim armonia exterioară în noi.

Totul este menit să fie un tot,

la fel și la oameni, dar trebuie răbdare.

E omenesc să vrem totul de-a gata,

totul să vină pe tavă,

să întindem mâna și să luam,

dar în viață nimic nu este la întâmplare,

fiecare pas e calculat,

fiecare centimetru, fiecare particulă are rolul ei,

fiecare sunet are ceva aparte,

trebuie doar să cauți.

Se spune că fiecare are o jumătate a lui,

fiecare se regăsește prin altcineva,

și este altcineva prin acea persoană,

dar eu zic că e doar pentru unii,

e doar un previlegiu, e o fericire...

Și nu e corect!

de ce nu sunt și eu pe lista aceea!

(spune sufletul)

pentru că nu ești...

(răspunde cugetul)

și totul este suspect...

și găsim iar neîncredere, găsim îndoială,

și ne amintim de unde am plecat,

și cum suntem de obicei,

găsim umanitatea în adevărata ei splendoare,

și asta ne doare...

Am început să mă zbat.

O dorință imensă apasă,

Nu mă lasă să respir,

Mă zdrobește și vreau,

Vreau altceva…

Dar ce? De ce nu știu ce vreau?

De ce am impresia că știu?

Dar mai simt ceva.

Simt o suferință!

Dar nu pare să fie a mea,

Deși mă copleșește.

Continui ce am început,

Sunt mai confuz ca-nainte,

Dar continui…

Continui și parcă mai simt ceva,

Ceva ce nu am mai simțit niciodată,

Ceva ce mă face să mă liniștesc,

Să respir.

Respir! Asta fac, respir…

Plămânii prind viață,

Parcă suferința e dulce acum,

Parcă nu e suferință,

Și nici nu este.

E fericire,

Și asta mă face să merg mai departe.

Ceva îmi atrage atenția din nou.

Pare departe,

Pare divin,

Pare un sfârșit,

Pare un nou început…

Ceva mă atinge!

M-am speriat,

Dar totuși mă simt protejat.

Văd cum mă apropii,

Simt cum ceva mă trage,

Și nu mai sunt singur.

Sunt amorțit, sunt oboist,

Și ceva îmi inundă mintea.

E ceva mare, apoi e mai mult…

Totul se învârte,

Dar momentul s-a oprit.

Sunt la fel,

Dar totul e altceva.

E o difuzie, o mișcare ce nu o înțeleg,

Și îmi dau seama că ceva iese din mine,

Dar nu mă destram,

Sunt tot întreg,

Și totuși iese fără să vreau.

Sunt multe imagini,

Multe, multe, multe…

Totul trece ca și cum nu ar fi,

Și mă obișnuesc cu asta,

Dar un sentiment reapare,

E siguranța de mai-nainte,

Dar e mai profundă acum,

Și văd un singur lucru…

Un chip ce zâmbește,

Un chip ce mă privește,

Un chip ce mă liniștește de tot,

Și nu mai iese nimic din mine.

Și e bine!

..............................................

Viața poate fi mai darnică mâine decât azi.

Acum și pentru totdeauna

Secretele roiesc de-a pururi,                              

Mă-nvârt în cercul minții mele,

Un labirint creat de-a pururi,

Un labirint al minții mele.

Și simt ca sunt multe mistere,

Apar ca și umbra-n lumină,

Trăiesc ca și aeru-n tihnă,

Și sunt atât de greu de înţeles.

De multe ori mă-ntreb ce am pățit.

Și cum a fost, și cum va fi,

Și cum trăiesc, când voi muri,

Unde-am sa merg, si ce voi fi.

Și dacă-i bine, dacă-i rău,

Dacă-L iubesc pe Dumnezeu,

Dacă-i acesta drumul meu,

Dacă acesta-i firul tău.

Mm…. Acum am înțeles!

Nu e corect, nu e nici drept.

E tare greu de înțeles,

Că nu-i nimic de înțeles…

Cuvânt pierdut

Misterul gândului profund,

Greu de-nţeles și de ajuns,

Se-ntinde spre sacrul cuvânt,

Se-ntinde spre misticul sfânt.

Acum când timpul se-ntretaie,

Când viața poate să se-nmoaie,

Involuntar de răul sorții

Și voluntar de greul morţii.

Și tot aşa, și tot la fel,

Și merg tăcut pe drumul meu…

Ca un obiect cu suflet greu,

Ce tot visează-n felul său.

Aşa cum și eu l-am văzut,

Cuvântul am recunoscut,

L-am înțeles cutezător,

Dar…L-am pierdut.

Inima ce-mi bate

Fictiv mă-ndrept spre miază zi,

De fapt mă-ndrept spre miază noapte,

Spre inimi ce bat pur și simplu,

Spre inimi ce bat doar la șoapte.

Mai simt de atunci puţin fiorul,

Sudoarea abundă pe mine,

Visez să trăiesc in neștire,

Visez să trăiesc lângă tine.

Cum viața se scurge, și trece…

Și trece! Doamne cum trece.

Și inima bate spre tine,

Și bate, și bate, și bate…

Acum când tot tind la mai bine,

Merg migălos, încet, cu pași mărunți,

Cu frica imensă in mine,

Să nu mai pierd și ce-am avut.

Și veşnica mea oglindire,

A sufletului plin de dorințe,

Arată peisajul mirific

Al… inimii mele ce bate.

Glasul inimii

Inima-mi spune-n asediu,

Că viața se scurge prin mine,

Și dragostea mea cea sihastră,

Se duce și ea in neștire.

Și singur mă simt tot aievea,

Și caut dreptatea in oameni,

Și caut misterul din noapte,

Stingher pe o banca de șoapte.

Și cresc căutând alinarea,

Respir căutând în visare,                   

Freamătul ce mă cuprinse,

Ce viata mai bună-mi aduse.

Detest furia, vina ei,

Detest tristețea, grija mea,

Iubesc iertarea, sper in ea,

Dar inima ce-mi poate da?

Aș vrea să știu cum s-o alin,

Să mișc năprasnic ger senin,

Să merg în zarea ce-mi permite,

Să văd speranțele în vise.

Și sunt prea prost că cred mereu,

Și sunt naiv căci totuși sper,

La fiecare pas făcut,

Să reușesc să spun mai mult.

Așa sunt eu, așa voi fi,

Greu să mă schimb în astă zi,

Când noi dorim mai mult, mai mult,

Și viata ne ia tot mai mult...

Simt

Curge...

Iese din mine!

Dar nu înțeleg...

Ce am pățit?

Vibrez, simt,

Visez acum,

Dar știu că trece,

Se termină!

E un ecou,
E doar neștire?
Mă-ntreabă Ea,

Mă-ntreb și Eu...

Dar Ea e muzică,

E vie?

Mă-ntreb tot Eu,

Un simplu om...

Nici Ea,

Ea muzica nu știe,

De-i vina mea,

De-i vina ei...

Mai luminat,

Cuprind acuma,

Că în special e...

Vina sa.

Mă mulțumesc

Măcar există,

Dar na...

Nu-i chiar așa!

Ce-i bun, e bun!
Dar sunt și neștiute...

E-un gând,

Un sentiment, atât...

Dar a trecut...

Sper mai departe...

Și iar și iar,

Și tot asa.

Spre doi

 

 

Încă mai simt puțină floare,

O speranță arzătoare,

O lacrimă de destin,

Un cuvânt mult prea fin.

O ființă între animale,

Ca argintul într-o mare,

Ca veșnicul ceresc astral,

Mai există oare singular?

Toate acestea înseamnă un cuvânt,

Toate îți produc un gând,

Toate-n viață sunt doar frunze-n vânt,

Daca nu-nțelegi ce vreau să-ți spun.

Când iubești precum poftești,

Când trăiesti cum îți dorești,

Când simți ce-i adevărat,

Tot nu tinzi doar spre plural?

Doi este cuvântul visat.

Sper să-l simți,

Căci altfel…

E păcat.

Moment de nebunie

Un fluture venit din amintire,

Un fior răscolit de iubire,

Ah… dragoste, cuvânt astral,

Mai lasă-mă sa dorm în har.

O inimă, misterul tău,

Mă face să nu ştiu ce vreau.

Când ceri mai mult decât tu poţi,

Să cari prin ceața de sub sloți,

Să te strecori printre copaci,

Să treci prin munţii încleștați,

E greu și prea periculos,

E greu și-i oare de vre-un rost?

Poţi să devii prea însetat,

Poţi fi puţin necutezat,

Dar totuşi vrei să reuşeşti,

Și mergi, și mergi, și crezi ca mergi,

Dar tu, te tot îndepărtezi

De adevăr și de ce crezi.

Omul trăiește prin alegeri,

Omul respiră prin alţi oameni,

Nu se gândeşte la cum trece,

Nu se gândeşte ce doreşte,

El vrea doar ce n-a avut,

El vrea să caute-n necunoscut.

Vrem să mergem pe fire de ață,

Căci trăim doar pentru risc,

Visăm să ne servim visele,

Și să citim în ochii altora,

Că doar noi suntem,

Că doar noi merităm….

Efectul s-a închis…

Trăim doar adevăr.

Avem un singur drum,

Un suflet ce-l dorim,

Suntem corecţi cu noi,

Suntem corecţi cu toţi.