Zadarnic cad cuvinte peste nopate,
Zadarnic gânduri zboară tot ceresc,
Zadarnic tu te amăgești prin fapte,
Zadarnic sfâșii tot ce-a fost lumesc.
Albastru-l vezi când cerul te iubește,
Și verdele te copleșește de candoare,
Vestitul zâmbet al soarelui de ziuă
Te caută să-ți zică că nu doare....
Așa e întunericul din zare,
Când totul se amestecă cu tot,
Nu simți nimic, ești orb, nu ai culoare,
Dar sufletul te-ndrumă spre abis.
E gaură, asfaltul e prea moale,
Pământul zici că nici nu a mai fost,
Te-apasă, te calcă tot mai tare,
De-ajungi să zici că nu mai vrei să miști.
Cadranul ceasului devine tot mai mic,
Și timpul tău nu-și mai găsește locul,
Se pierde, se ascunde printre umbre,
Și stă așa până va fi găsit...
Orice moment își are a sa clipă,
Orice persoană își are frica sa,
Orice iubire trebuie trăită,
Orice greșeală are vina ta.
E pueril să căutăm o scuză,
Nu merităm să ardem în deșert,
Și astfel viața noastră se consumă,
Intre acum și ce va mai urma.
ador poezia asta :X
RăspundețiȘtergere